Trucuri pentru un cappuccino delicios preparat acasă [INFOGRAPHIC]

Articolul cu numărul 3150 nu putea să fie despre altceva în afară de ceva ce mă reprezintă, ceva ce îmi face plăcere să consum zi de zi și fără de care diminețile mele ar fi ceva mai posomorâte. Da, ai ghicit, este vorba de cafea, iar astăzi, împreună cu echipa Lavazza, îți dezvăluim câteva trucuri pentru un cappuccino delicios preparat acasă. Cu accent pe cappuccino, bineînțeles.

Cafeaua de dimineață este nelipsită. Eu am nevoie de cana mea Lavazza 😀 , apă fierbinte, o cafea bună și puțin lapte. Nu, fără zahăr, fără miere, fără îndulcitori. Simplă. Asta înseamnă fericirea pentru mine la primele ore ale dimineții. Lasă-mi scris în comentarii, tu cum preferi să-ți bei cafeaua de dimineață? Chiar sunt curioasă să aflu ce gusturi ai.

Apoi mă pot apuca de treabă, mare parte desfășurându-se în fața calculatorului. Apoi vine prânzul și parcă este timpul pentru încă o cafea. Dar îmi place să mă răsfăț, așa că aleg un cappuccino.

Lavazza îți spune care sunt cei 3 pași prin care poți obține un cappuccino absolut delicios chiar la tine în bucătărie!

Trebuie să recunosc că mult timp nu m-a interesat istoria cafelei pe care o consumam, însă de ani buni încoace am citit una alta despre diferite sortimente de cafea.

Echipa din spatele brand-ului Lavazza este o adevărată enciclopedie în materie de istorie a cafelei și modurile în care aceasta se prepară și azi aflăm împreună că un cappuccino adevărat se creează combinând un espresso puternic cu spumă cremoasă de lapte, iar numele se leagă chiar de culoarea sa distinctivă, asemănătoare cu cea a straielor purtate de călugării din Ordinul Fraților Capucini.

Pentru italieni, un cappuccino și un croissant savurate la prima oră a dimineții într-o cafenea constituie un adevărat ritual…dar cine a spus că trebuie să te afli într-o cafenea italiană ca să savurezi un cappuccino?

Prepararea tradițională presupune folosirea unui espressor cu baghetă de aburi, însă există o mulțime de alte metode suprinzătoare și originale pentru a obține același rezultat: o spumă de lapte consistentă și cremoasă poate fi preparată cu o presă franceză și chiar și cu un blender vertical.

Nu trebuie decât să urmezi trei pași simpli propuși de Lavazza, o referință în lumea cafelei italiene, cu peste 20 de miliarde de cești de cafea consumate la nivel mondial, pentru a prepara un cappuccino perfect, chiar la tine acasă. Descoperă cum poți să creezi un cappuccino autentic în propria bucătărie, mergând de la spumarea laptelui la alegerea celui mai bun amestec de cafea!

Pasul #1: Laptele

Spuma de lapte care ți se topește în gură este cea care transformă un cappuccino într-o băutură unică.

Fiecare are propriile preferințe în materie de lapte: unii aleg laptele degresat, iar alții preferă laptele de orez sau de soia. Cu toate acestea, dacă scopul este prepararea unui cappuccino perfect, laptele trebuie să fie proaspăt și integral: grăsimile și proteinele sale sunt esențiale pentru o spumă cremoasă și consistentă.

Cantitatea potrivită de lapte pentru a obține spuma de lapte este 120 ml. Chiar dacă modul clasic de a face spuma este cu ajutorul unui espressor profesional cu baghetă de aburi, există și o serie de trucuri pe care le poți folosi chiar la tine acasă.

Presa franceză:

  1. Încălzește laptele pe foc, într-o tigaie, sau cu ajutorului cuptorului cu microunde și toarnă-l apoi în presa franceză
  2. Așază capacul și apoi spumează laptele prin apăsarea și ridicarea pistonului timp de 15 secunde, reducând apoi treptat viteza mișcărilor (nu este nevoie de mișcări prea rapide!)
  3. Amestecă laptele cu mișcări circulare în presa franceza, cu scopul de a-i permite să se așeze înainte să torni spuma în ceașcă.

Blender vertical:

  1. După ce ai încălzit laptele, toarnă-l într-un recipient în care să poți folosi în siguranță blenderul
  2. Amestecă laptele cu ajutorul blenderului, la o viteză mică, timp de aproximativ 1 minut
  3. Pentru a obține un strat mai gros de spumă, ține blenderul aproape de suprafața laptelui, astfel încât să se absoarbă și mai mult aer în compoziție

 Pasul #2: Cafeaua

După ce spuma este gata, a venit momentul să prepari cafeaua, fie ea espresso sau moka, descoperind, astfel, cealaltă jumătate a secretului din spatele acestei băuturi speciale. Pentru a obține cele mai bune rezultate, este recomandat să folosești un amestec de calitate, precum Lavazza Qualità Oro, un sortiment pe care eu îl prefer și îmi încântă diminețile de ceva vreme încoace. Plus de asta, poate fi folosit și la prăjituri.

Toarnă cafeaua încet, până ce ai umplut 1/3 din ceașcă, iar după 10 secunde toarnă spuma cremoasă de lapte.

Pasul #3: … iar acum este timpul pentru creaticitate!

Lasă-ți inspirația să te ghideze! Poți să-ți decorezi cappuccino-ul cu pudră de cacao, siropuri dulci, fulgi de ciocolată sau alune strivite. Dacă îți dorești, poți folosi chiar șabloane și instrumente speciale ca să creezi modele originale pe suprafața spumei!

Îți las și un Infocgraphic foarte detaliat și util.

Tu cum preferi să bei cappuccino?

Previous

Duminica pozitivă #144

Next

Înscrie-te GRATUIT la Academia Minților Creative

2 Comments

  1. Hah! O sa incerc sa fac spuma de lapte cu ajutorul blenderului vertical 🙂 Cafeaua o beau oricum, in conditiile in care este vorba de cafea buna. Singurul lucru la care tin este sa aiba o temperatura decenta, adica nu fierbinte. De aceea, cel mai des o beau cu lapte, special pentru a-i reduce temperatura.

Leave a Reply

© 2009 - 2017 | Roxana Calinescu | Toate drepturile rezervate! | Contact

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.