Duminica este o zi cumva specială, o zi de relaxare, de odihnă și bucurie, o zi potrivită pentru a-ți planifica o întreagă săptămână, deoarece atunci când ai toate lucrurile în ordine, totul decurge bine. De aceea este duminica pozitivă și productivă, în același timp.

Atunci când ne simţim încordaţi sau stresaţi, barometrul nostru intern începe să urce şi putem simţi că se apropie o furtună. În astfel de momente, avem nevoie să ne debarasăm de tensiune, să respirăm adânc şi să lăsăm lucrurile să-şi urmeze cursul. Dacă facem acest lucru de îndată ce sesizam că avem o problemă, e posibil să putem reduce tensiunea, suficient de mult ca furtuna să se potolească sau să se îndrepte asupra mării.

Uneori, nu putem face nimic pentru a evita maximumul furtunii. Atunci când se întâmpla aceasta, trebuie să înfruntăm furtuna dând dovadă de mult curaj.

Trebuie să ne amintim că, indiferent cât de tare cade ploaia sau suflă vântul, dincolo de nori exista cer albastru şi lumina soarelui.

Indiferent cât suntem de tulburaţi, noi suntem mai mult decât furtuna. Noi suntem, în acelaşi timp, şi cerul pe care apare furtuna. – Paul Ferrini

Îți doresc o duminică pozitivă!