Nu aveam cum să merg la film și să nu vă recomand, mai ales când este vorba despre un film foarte bun, bineînțeles, din punctul meu de vedere. Astăzi vă spun ce mi-a plăcut la filmul Live by night.

În primul rând mi-a plăcut distribuția. Apoi, mi-a plăcut povestea și mai apoi cum și-a interpretat Ben Affleck rolul. Nu îl credeam capabil să joace atât de bine. L-am mai văzut interpretând diverse roluri de-a lungul timpului însă niciodată nu m-a impresionat în vreun fel. Până acum.

Musai să mergi la cinema să vezi Live by night!

Affleck a semnat şi scenariul, adaptat după bestseller-ul lui Dennis Lehane, aceasta fiind cea de-a doua colaborare dintre cei doi, după aclamata dramă „Dispărută fără urmă”.

Tot ceea ce faci va avea repercusiuni şi asupra ta, însă niciodată așa cum te vei aștepta tu.

Lui Joe Coughlin nu-i stă în fire să asculte sfaturi părintești. În schimb, veteranul din al Doilea Război Mondial a devenit un om în afara legii autodeclarat, deşi e fiul inspectorului poliției din Boston. Cu toate acestea, Joe nu e un tip rău; de fapt, nu e suficient de rău pentru viața pe care și-a ales-o. Spre deosebire de gangsterii pentru care refuză să lucreze, el are un simț al dreptății și o inimă deschisă, ceea ce-l dezavantajează, deoarece aceste trăsături îl fac vulnerabil întruna – atât în afaceri, cât și în dragoste.

Hotărât să îndrepte răul pe care alții i l-au făcut lui, dar și celor apropiați, Joe pornește pe o cale riscantă, care contravine educației pe care a primit-o și propriului cod moral. Lăsând în urmă iarna rece din Boston, el și echipa sa nechibzuită încep să pună lumea pe jar în Tampa. Și chiar dacă răzbunarea poate să aibă un gust mai dulce decât melasa din fiecare strop de rom pe care-l vinde ilegal, Joe va ajunge să afle că totul are un preț pe lumea aceasta.

Live by night face parte din lista celor mai așteptate filme ale anului 2017, listă pe care o puteți găsi aici.

Din distribuția filmului mai fac parte și Elle Fanning, Brendan Gleeson, Chris Messina, Sienna Miller, Zoe Saldana și Chris Cooper („Hoțul de orhidee), laureat al premiului Oscar.

Pentru această peliculă, Affleck a colaborat cu directorul de imagine Robert Richardson, premiat de trei ori la galele Oscar („JFK”, „Aviatorul”, „Hugo”), scenograful Jess Gonchor, nominalizat la premiile Oscar („Adevăratul curaj”, „Foxcatcher”), editorul de imagine William Goldenberg, laureat al premiului Oscar („Argo”), și designerul de costume Jacqueline West, nominalizată la premiile Oscar („Strania poveste a lui Benjamin Button”, „Argo”). Coloana sonoră a fost compusă de Harry Gregson-Williams.

Filmul „Legea nopții”, produs de Appian Way/Pearl Street, va fi distribuit în întreaga lume de compania de entertainment Warner Bros. Pictures.

După ce-l vizionați, mi-ar face plăcere să știu cum vi s-a părut, așa că vă aștept cu impresiile voastre în comentarii. Filmul poate fi vizionat în cinematografe începând cu 13 ianuarie 2017.

Vizionare plăcută!