Cine mă cunoaște, știe clar că sunt o mare consumatoare de cafea, îmi plac cam toate produsele care au în compoziție cafea și toate lucrurile brand-uite cu, cafea. Am mai spus asta dar repet, Lavazza este una dintre mărcile de cafea preferate așa că astăzi vă spun și vouă cum să preparați câteva rețete exclusive de la Lavazza, pentru Sărbători cu adevărat speciale.

Pentru fiecare dintre noi, Crăciunul este un drag și îndelung așteptat moment de reîntoarcere acasă, în care ne bucurăm de farmecul tradițiilor și al delicioaselor preparate specifice Sărbătorilor de iarnă.

Peste tot în lume, există o serie de tradiții îndrăgite, însă unele dintre acestea sunt speciale pentru că aduc pe masa de Sărbători farmecul diversității preparatelor italienești. Numeroasele tradiții care devin, an de an, micile noastre ritualuri de fericire sunt un ingredient esențial pentru atmosfera unică pe care o trăim în aceste zile.

Rețete tradiționale de Crăciun de la experții Lavazza Training Center

Secole la rând ne-am educat gusturile cu cele mai savuroase delicii și printr-o mulțime de rețete. Unele s-au născut accidental sau din ocazia unor momente speciale, iar altele au fost elaborate de la zero, cu atenție chiar și pentru cele mai mici detalii – exact așa cum am putea descrie și istoria de 120 de ani a Lavazza. Care este, însă, ingredientul care face ca o rețetă să fie una excepțională? Pasiunea cu care cineva are grijă de fiecare detaliu care transformă un simplu preparat într-o experiență completă!

În fiecare rețetă din această colecție vei regăsi dăruirea unei bunici care prepară faimoasa ei prăjitură îndrăgită de toată familia, grija mamei care gătește un Ciambellone delicios, într-o reinterpretare modernă oferită de Lavazza. O familie, patru generații și 120 de ani de pasiune pentru cafea: acestea sunt ingredientele acestui Crăciun memorabil.

#1 CHEC CU CAFEA CHEC CIAMBELLONE CLASIC CU AROMĂ BOGATĂ DE CAFEA ITALIANĂ

O prăjitură tradițională italiană cu gust intens de cafea. Acest desert savuros este răsfățul perfect pentru mic-dejun sau pentru gustarea de după-amiază.

Timp de preparare: 1 oră
Dificultate: medie

INGREDIENTE
Pentru 8 porții

  • 200 g de făină simplă
  • 200 g de făină de migdale
  • 100 g de făină de năut
  • 250 g de unt
  • 300 g de zahăr
  • 250 ml de cafea
  • 5 ouă
  • 16 g de drojdie
  • 3 g de sare grunjoasă

Pentru crema Ganache:

  • 150 ml de cafea
  • 100 g de smântână
  • 75 g de zahăr
  • 4 gălbenușuri de ou
  • 700 g de ciocolată gianduja

PREPARARE

Pune zahărul și ouăle într-un bol mare și bate-le împreună până ce amestecul capătă o consistență omogenă și pufoasă. Prepară cafeaua. În timp ce aceasta fierbe, treci printr-o sită făina și drojdia. Vei obține astfel un aluat mai ușor și pufos. Adaugă făina în amestecul de ouă, adăugând, alternativ, și cafea proaspăt-preparată și ulei de arahide și amestecă-le împreună cu un mixer electric, la viteză mică. Când amestecul devine fin și omogen, toarnă-l într-o formă de copt unsă cu unt în prealabil. Înainte de coacere, nu uita să presari puțină sare grunjoasă pe deasupra. Pune prăjitura la copt la 170°C pentru 40 de minute.

PREPARAREA CREMEI GANACHE

Prepară cafeaua. Cât timp aștepți ca aceasta să se răcească, taie în bucăți ciocolata gianduja. Pune zahărul și gălbenușurile de ou într-un bol și bate-le până ce obții un amestec omogen. Între timp, încălzește smântâna într-o tigaie mică. Când aceasta dă în fiert, adaugă amestecul de zahăr și gălbenușuri. Ține cont că, odată ce ai adăugat ouăle, este important să continui să amesteci ușor cu telul/mixerul la foc mic, fără ca amestecul să mai dea în fiert. Altfel, riști ca rezultatul să se apropie foarte mult de o omletă! Crema este gata atunci când rămâne un strat subțire pe lingură. Ia de pe foc și adaugă ciocolata gianduja în cremă, amestecând până ce aceasta se dizolvă complet. Iar acum toarnă crema Ganache peste prăjitură până ce aceasta este acoperită în întregime.

PREPARĂ ACEASTĂ REȚETĂ CU LAVAZZA CREMA E GUSTO

Un amestec de cafea cu corp cremos și plin. Aromă intensă și echilibrată, gust parfumat, senzație bogată ulterioară, cu note de ciocolată.

#2 TARTĂ CU CAFEA ȘI CIOCOLATĂ O UMPLUTURĂ CREMOASĂ DE CAFEA, ÎNTR-O CRUSTĂ CROCANTĂ ȘI DELICIOASĂ

Imaginează-ți o masă plină de tarte din aluat delicios, umplute cu o cremă savuroasă de cafea și ciocolată și ornate așa cum îți place ție. Aceste delicii se prepară cu ușurință și sunt o adevărată încântare!

Timp de preparare: 2 ore + 2 ore timp de așteptare
Dificultate: Medie

INGREDIENTE
Pentru 10 porții

Pentru crusta crocantă:

  • 300 g de făină simplă
  • 100 g de zahăr
  • 100 ml de ulei de măsline
  • 1 ou
  • 40g de gălbenuș de ou
  • 6 g de smântână
  • Pudră de vanilie
  • Sare
  • Zeama de la o jumătate de lămâie

Pentru crema de cafea:

  • 200 ml de apă
  • 300 ml de cafea
  • 2 ouă
  • 20 g de gălbenuș de ou
  • 50 g de zahăr
  • 40 ml de amidon de porumb
  • 75 g de ciocolată

Pentru crema meringue:

  • 60 g de albuș de ou
  • 120 g de zahăr

PREPARAREA CRUSTEI CROCANTE. Pune ouăle într-un vas înalt și adânc, adaugă ușor uleiul și amestecă-le cu un tel. Toarnă amestecul într-un vas, adaugă făina și zahărul, urmate de zeama de lămâie și pudra de vanilie. Amestecă ingredientele până ce aluatul se omogenizează. Lasă aluatul în frigider pentru o oră. Unge formele de tartă cu unt și umple-le cu aproximativ 30-50 g de aluat. Pune-le la cuptor, la temperatura de 180°C, pentru 10-12 minute. Lasă formele de aluat până se răcesc complet înainte să adaugi crema.

PREPARAREA UMPLUTURII. Umplutura conține un amestec de cremă de cafea și cremă meringue. Citește mai departe cum să le prepari pe fiecare dintre ele.

PENTRU CREMA DE CAFEA. Pentru început, prepară cafeaua și taie ciocolata în bucăți. Bate ouăle, gălbenușurile și zahărul într-un bol și adaugă apoi amidonul de porumb. Ține cont de regula principală: amestecă ușor, cu ajutorul telului. Încălzește niște apă într-un vas mare. Când aceasta dă în fiert, adaugă amestecul de ouă și lasă vasul pe foc alte 2 minute, până ce obții o compoziție densă. Adaugă cafeaua pe care ai preparat-o mai devreme, ia vasul de pe foc și adaugă bucățile de ciocolată, amestecând bine cu ajutorul unui mixer sau al unui tel, până când ciocolata s-a topit complet. Lasă crema la răcit în frigider.

PENTRU CREMA MERINGUE. Pune ingredientele într-un bol și bate-le pentru circa 5 minute, până se obține un amestec dens și spumos. După ce crema de cafea de mai sus s-a răcit, adaugă circa 50 g de cremă meringue la fiecare 150 g de cremă obținută și amestecă bine.

PREPARĂ ACEASTĂ REȚETĂ CU LAVAZZA QUALITA’ ORO

Qualità Oro este o selecție de sortimente dulci și rafinate de cafea Arabica 100%. Un amestec de cafea intens și aromat pentru adevărații cunoscători. Potrivit pentru toate tipurile de aparate de cafea.

#3 BRIOȘE CU AFINE ȘI CAFEA CU TOPPING DE CREMĂ DE CAFEA

Fină, catifelată și ușoară ca aerul – o brioșă este un deliciu atât pentru ochi, cât și pentru gust. Dovada este această prăjitură moale cu afine și cafea și cu topping cremos și fin!

Timp de preparare: 1 oră
Dificultate: medie

INGREDIENTE
Pentru 10 porții

Pentru brioșe:

  • 250 g de făină simplă
  • 35 g de amidon de cartofi
  • 170 g de unt
  • 300 g de zahăr
  • 5 g de cafea măcinată
  • 150 ml de cafea preparată
  • 2 ouă
  • 12 g de praf de copt
  • 250 g de afine

Pentru topping:

  • 250 g de brânză mascarpone
  • 30 ml de cafea
  • 70 g de smântână
  • 60 g de zahăr pudră

PENTRU BRIOȘE. Bate ouăle și zahărul cu ajutorul unui mixer până ce obții un amestec spumos. Topește untul într-o tigaie mică și, în paralel, cerne făina, amidonul de cartofi, praful de copt și cafeaua măcinată. Astfel, vei obține un aluat mai fin și mai pufos. Prepară cafeaua și toarn-o peste spuma de zahăr și ouă. Regula este mereu aceeași: pentru a obține o compoziție fină și cremoasă, adaugă treptat ingredientele și amestecă-le bine. Treci afinele prin făină, scutură-le pentru a elimina excesul și adaugă-le apoi în compoziție, amestecând cu ajutorul unei linguri de lemn. Toarnă compoziția în forme de brioșe bine unse în prealabil și pune-le la copt la 180°C pentru 30 de minute.

PENTRU TOPPING. Secretul unei brioșe perfecte este topping-ul. Prepară cafeaua și las-o să se răcească. Când devine călduță, toarn-o într-un bol, alături de celelalte ingrediente și amestecă-le cu un mixer până ce obții o spumă. Când ai constatat că amestecul devine gros și cremos, toarnă-l într-o pungă pentru ornat prăjituri și decorează brioșele după placul tău.

PREPARĂ ACEASTĂ REȚETĂ CU LAVAZZA QUALITA’ ROSSA

Pentru un start promițător, însoțit de energia și starea pe care o oferă cafeaua, LAVAZZA QUALITÀ ROSSA reunește gustul celor mai rafinate sortimente Arabica și corpul plin al celor mai bune sortimente Robusta. Un amestec cu gust plin, potrivit pentru orice tip de aparat de cafea.

#4 PRĂJITURĂ DE CAFEA, FĂRĂ GLUTEN UN DESERT UȘOR ȘI PUFOS, IDEAL PENTRU O DIETĂ FĂRĂ GLUTEN

O prăjitură surprinzător de ușoară și pufoasă, potrivită pentru persoanele cu intoleranță la gluten, dar nu numai. Delicioasă la micul-dejun, însă perfectă și pentru desert!

Timp de preparare: 40 de minute + 35 de minute timp de așteptare
Dificultate: medie

INGREDIENTE
Pentru 8/ 10 porții

  • 4 ouă
  • 40 ml de ulei de floarea soarelui
  • 100 ml de cafea
  • 150 g de zahăr
  • 1 g de sare
  • 75 g de amidon de cartofi
  • 30 g de făina de orez
  • 40 g de amidon de porumb
  • Zeama de la o jumătate de lămâie
  • 8g de smântână
  • 0,5 g de esență de vanilie

PREPARARE

Prepară cafeaua și las-o apoi să se răcească – ar trebui sa fie ușor călduță atunci când o vei folosi. Separă albușurile de gălbenuș. Amestecă uleiul, zeama de lămâie și cafeaua cu telul/mixerul. Treci prin sită făina și amidonurile, alături de smântână, zahăr și vanilie, pentru a-i da amestecului o consistență mai fină și pufoasă. Bate albușurile până ce acestea capătă o consistență cremoasă și adaugă-le apoi în amestec. Nu uita să amesteci ușor compoziția, prin mișcări de rotație de jos în sus, pentru a evita formarea cocoloașelor. Unge formele de prăjitură și toarnă compoziția. Lasă prăjiturile la copt timp de 35 de minute la 150°C. PREPARĂ ACEASTĂ REȚETĂ CU LAVAZZA QUALITA’ ORO.

#5 CROSTATA CU CREMĂ DE CIOCOLATA MOCHAPRĂJITURĂ CROSTATA CLASICĂ UMPLUTĂ CU CREMĂ DE CAFEA ȘI CIOCOLATĂ

Un desert delicios și ușor de preparat, care combină consistența clasică a aluatului de biscuite tip shortbread cu aroma bogată a cremei Ganache. Ideală pentru micul-dejun și pentru gustările dintre mese.

Timp de preparare: 2 ore
Dificultate: medie

INGREDIENTE
Pentru 6 porții

  • 60 ml de cafea
  • 25 gr de zahăr
  • 3 ouă
  • 60 ml de smântână
  • 125 g de ciocolată neagrăcu 50% cacao
  • 100 g de făină
  • 20 g de pudră de cacao
  • 75 g de unt
  • Pudră de vanilie
  • Zeamă de lămâie

PREPARAREA CREMEI GANACHE. Bate două gălbenușuri de ou și 15 grame de zahăr până ce obții un amestec omogen și cremos. Pune smântâna pe foc și las-o până la punctul de fierbere. Adaugă amestecul și lasă compoziția pe foc până ce ajunge la 90°C. Adaugă cafeaua preparată și amestecă bine. Toarnă amestecul peste ciocolata mărunțită în prealabil. Amestecă până când ciocolata se dizolvă complet. Răcește puțin crema în frigider.

PENTRU ALUATUL DE BISCUITE. Taie untul în cubulețe și adu-l la temperatura camerei. Amestecă făina și pudra de cacao și dispune amestecul în formă de fântână. Pune untul, 10 grame de zahăr și oul rămas în mijlocul fântânii. Adaugă zeama de lămâie și pudra de vanilie. Frământă ingredientele, adăugând treptat făină până ce obții un aluat omogen. Pune aluatul în frigider timp de o oră. Pune aluatul pe baza și pe marginea formei de copt (aceasta este crostata). Folosește o furculiță pentru a înțepa baza crostatei. Pune forma la copt la 180°C pentru 18 minute. Lasă apoi crostata la răcit. PREPARĂ ACEASTĂ REȚETĂ CU LAVAZZA QUALITA’ ORO.

COMPOZIȚIE. Umple o pungă pentru ornat prăjituri cu crema Ganache (care este călduță) și pune crema în tartă. Lasă tartele astfel umplute în frigider până ce crema se răcește complet. Presară apoi zahăr și servește cu plăcere!