Tag: music (Page 1 of 22)

Noaptea de Sânziene la Muzeul Național de Artă al României

Pe 23 iunie, Asociaţia Culturală „Patrimoniu pentru Viitor” și Muzeul Național
de Artă al României vă invită să petreceți noaptea magică a Sânzienelor în curtea de onoare a MNAR (Calea Victoriei nr. 49-53). Vor fi alături de noi Victor Rebengiuc, Irina Sârbu & Ethnotic Project, Liliana Iorgulescu, Mihaela Vosganian, Corul „Sound” condus de Voicu Popescu şi mulţi alţii.


În fiecare an, la vremea solstiţiului de vară, sărbătorim din vechime venirea
Sânzienelor, creaturi fantastice, ursitoare protectoare ale naturii, aducătoare de rod, leac şi dragoste. Anul acesta sărbătoarea va sta sub semnul lui Brâncuși. Cu siguranță artistul a cunoscut în satul său gorjean magicul ritual al Sânzienelor, care și-a pus amprenta asupra creațiilor sale de mai târziu Astfel, pe întreg parcursul serii veți putea admira lucrări create sau inspirate de Constantin Brâncuși.

Read More

5 melodii care te vor ajuta în zilele mai puțin bune

O viață avem și încercăm să o trăim cum putem mai bine. Zi după zi, moment de moment, starea noastră se schimbă, astfel avem zile mai bune și zile mai puțin bune. Pentru acele zile în care lucrurile nu merg chiar atât de bine, iar starea generală este la pământ, îți las mai jos o listă cu 5 melodii care te vor ajuta în zilele mai puțin bune.

Melodii care te vor ajuta în zilele mai puțin bune

5 melodii care te vor ajuta în zilele mai puțin bune

Stress, griji, termene limită și nu numai, contribuie la a ne induce niște stări destul de triste. Uneori, fără să ne dăm seama, intrăm în niște stări pe care nu ni le putem explica neapărat, niște stări de tristețe, depresie, credem că nu mai suntem buni de nimic, că facem totul greșit sau că nu facem suficient.

Consider că muzica este un refugiu și ne ajută să depășim anumite momente din viața noastră. Nu îmi plac zgomotele ci melodiile care au un mesaj, care sună bine și care mă pot scoate din anumite stări.

5 melodii care te vor ajuta în zilele mai puțin bune.

Read More

21 canale YouTube unde poți asculta muzică de calitate

Suntem oameni și iubim muzica. În ziua de azi avem atâtea alternative de unde putem alege încât nu mai știm cu ce să începem, s-au dezvoltat o grămadă de platforme unde putem asculta orice gen muzical, indiferent de preferințe, însă astăzi eu vă voi enumera 21 canale YouTube unde poți asculta muzică de calitate.

21 canale YouTube unde poți asculta muzică de calitate

21 canale YouTube unde poți asculta muzică de calitate

Ascultăm muzică în drum spre birou, la birou, acasă și nu numai. În afară de faptul că ne plac anumite trupe, anumiți artiști, muzica ne relaxează și este chiar utilizată în scopuri terapeutice pentru ameliorarea și chiar vindecarea de anumite afecțiuni (meloterapie).

21 canale YouTube unde poți asculta muzică de calitate!

Read More

Ruins – Ryder

Azi, pe repeat: Ruins – Ryder. Ascultă și tu!

Read More

Something – CYN

O melodie potrivită pentru o zi de toamnă.

Read More

6 melodii motivaționale care îți vor schimba starea în doar câteva minute

Trăim într-o lume…

De multe ori ajungem să nu mai avem încredere în noi înșine, în forțele proprii, considerăm că nu mai suntem buni de nimic și putem la îndoială fiecare idee pe care o avem.

Se întâmplă oricui și este perfect normal. Ceea ce nu este normal, este să alegem să nu rămânem în astfel de stări care ne scad considerabil încrederea și stima de sine, iar într-un timp foarte scurt, ne duc către niște stări depresive foarte urâte, din care cu greu se mai poate ieși.

Află chiar acum care sunt cele 6 melodii motivaționale care îți vor schimba starea în doar câteva minute!

Read More

L.A. Love Song – XYLO

L.A. Love Song – XYLO

Read More

Duminica pozitivă #78

Întotdeauna, dintr-un lucru bun ţi se dă mai mult. Dacă iubirea te face să te simţi bine, va fi mai multă iubire. Dacă banii te fac să te simţi bine, vei atrage mai mulţi bani. Dacă ceea ce faci cu timpul tău te face să te simţi bine, vei avea mai mult timp pentru a face acel lucru.

Read More

Duminica pozitivă #76

“Cândva” nu este una din zilele săptămânii. Fiecare zi când te îndepărtezi de țelurile tale este o pierdere nu numai pentru acea zi, ci și pentru timpul necesar pentru a recupera terenul pierdut. – Ralph Marston

Read More

Alive – Enzalla

Alive – Enzalla

Read More

Page 1 of 22

© 2009 - 2017 | Roxana Calinescu | Toate drepturile rezervate! | Contact

Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.