Mastering the Music Business, prima conferință organizată în România pe teme de industrie muzicală, dedicată în special artiștilor independenți, dar și celorlalți profesioniști ai industriei muzicale – manageri, agenți de booking, agenți de PR, tour manageri, avocați, promoteri, reprezentanți ai label-urilor majore și independente – a ajuns la cea de-a treia ediție. Evenimentul va avea loc în perioada 20-22 martie 2018 și se va desfășura în Sala Aula din incinta Ministerului Culturii (București, Bd. Unirii, nr. 22).

Ediția din 2018 va continua să aducă participanților numeroase oportunități de relaționare cu profesioniștii din industria muzicală și din industriile adiacente, care vor veni cu prezentări de idei și tehnologii noi, dar și cu povești de succes, în primele două zile ale conferinței. Nu vor fi ocolite nici aspectele practice ce vor constitui teme ale workshop-urilor desfășurate în a treia zi de conferință, care le este dedicată în exclusivitate.

Read More