Tag: vlog

#roxanacalinescuvlog | Cum te poate ajuta blogging-ul în dezvoltarea personală [video]

Ai un blog și scrii constant? Chiar dacă îl ai de câțiva ani, de câteva luni sau abia l-ai început, aceste rânduri îți sunt dedicate. Astăzi îți spun cum te poate ajuta blogging-ul în dezvoltarea personală.

Este un fapt bine cunoscut că scrisul, în general, poate fi practicat ca și metodă terapeutică. A scrie constant, fie pe un blog sau într-un jurnal, într-un document Word sau în notes pe telefon, îți ajută creierul și starea psihică, astfel că vei reuși să te relaxezi și să gândești mai limpede.

Un avantaj pe care orice blogger îl are, chiar dacă realizează asta sau nu, este că beneficiază de aceste lucruri.

În vlog-ul de mai jos îți spun care sunt aceste beneficii și cum poți profita de ele, doar conștientizându-le.

Ce alte beneficii crezi că mai are blogging-ul?

M-am apucat de vlogging?

Am tot spus în ultima vreme că parcă m-aș apuca de vlogging, parcă nu m-aș apuca. Tot găseam scuze. Asta până am fost pusă în fața faptului împlinit și-am reușit să scot 3 cuvinte. M-am apucat de vlogging? Vedeți mai jos în video despre ce este vorba.

Răspunsul este da și nu. Da, vreau să fac vlogging, nu, pentru început nu cred că voi face daily vlogging. Sincer, nici eu nu știu, dar aveți puțină răbdare cu mine, că la cât de mare sunt, pe atât de mari sunt emoțiile când văd camera pornită.

Mai jos aveți video-ul cu pricina. Cu greu am fost convinsă să îl postez, însă iată-l cât se poate de live and kicking.

Ce vreau să fac pe viitor?

Read More

11 site-uri de unde poți descărca GRATUIT muzică pentru vlog-urile tale

În ultima perioadă mi-am făcut un obicei din a urmări vlog-uri. Le urmăresc pentru că îmi plac. De fapt, îmi plac oamenii care își dau interesul ca produsul final să fie unul de calitate iar pentru a reuși asta este nevoie și de muzică. Pentru a-ți da o mână de ajutor, azi ți-am pregătit o listă cu 11 site-uri de unde poți descărca GRATUIT muzică pentru vlog-urile tale.

Cum bine știi și tu, muzica reprezintă o parte importantă a vieții noastre. Ne place, suntem la curent cu tot ce apare nou, o ascultăm în drum spre birou, în mașină, la birou, acasă și nu numai.

Vlogging-ul reprezintă o unealtă de promovare foarte eficientă așa că dacă ai un canal YouTube și/sau un cont pe Snapchat, ai foarte mari șanse să ai succes. Ambele înseamnă că trebuie să creezi conținut și este bine să te asiguri că ai conținut de calitate.

Când vorbim despre vlog-uri și mai ales cele zilnice, materialul filmat nu are cum să fie suficient de fiecare dată. Se obișnuiește introducerea unui timelapse sau a unor imagini filmate cu drona, imagini de la evenimente, etc., iar pe fundal se pune muzică. Așa este mai distractiv, mai interesant și nu plictisește. Adică dacă nu îți place vlog-ul respectiv, nu îți place nici timelapse-ul, este posibil totuși să îți placă melodia pe care o auzi pe fundal.

Descarcă muzică gratuită pentru vlog-urile tale.

Read More

8 vloggeri români pe care îi urmăresc

În urmă cu un an făcusem un top 11 vloggers I love și era format numai din vloggeri din afară, majoritatea fiind din UK. Anul acesta sunt bucuroasă că vlogging-ul a început să ia așa mare avânt și la noi așa că astăzi vă spun care sunt cei 8 bloggeri români pe care îi urmăresc zilnic.

Vloggeri români pe care îi urmăresc

8 vloggeri români pe care îi urmăresc

E sâmbătă așa că m-am gândit că aveți ceva timp la dispoziție pentru a urmări câteva vlog-uri. Mie chiar îmi place când și ai noștri fac lucruri mișto și chiar se țin de treabă. Nu numai cei din afară sunt extraordinari și fac daily vlogging.

Îmi place că într-un final se întâmplă și pe la noi lucruri interesante, că YouTube crește, iar viitorul social media va fi video content-ul.

Top 8 vloggeri români pe care îi urmăresc zilnic.

Read More

25 things the iPhone 6 plus is bigger than

Închiderea comentariilor

Văd în ultima perioadă prin blogosfera românească, cea din afară, pe vlog-urile englezilor și americanilor, discuții despre închiderea comentariilor.

Ce v-a apucat? Englezii, cel puțin, sunt super încântați de ideea asta.

Read More

© 2009 - 2017 | Roxana Calinescu | Toate drepturile rezervate! | Contact

Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.