5 produse bio care îmi plac foarte mult

De ceva ani buni, am hotărât să adopt un stil de viață mai sănătos, iar unul dintre punctele cheie ale acestui stil de viață îl reprezintă o alimentație sănătoasă. Astfel, m-am orientat către produsele bio care se găsesc în comerț, iar o parte din ceea ce consum, prepar acasă. Cum știu că și voi sunteți interesați să vă păstrați starea de sănătate și să mâncați cât mai sănătos posibil, iată o mică listă de 5 produse bio care îmi plac foarte mult și care merită menționate.

Zilele trecute, cei de la biobunatati.ro mi-au trimis câteva dintre produsele lor (le vedeți mai sus în imagine), cremă de mâini, apă de cocos (aici m-au nimerit la fix, cocosul fiind preferatul meu), ciocolată, biscuiți cu ghimbir și chips-uri de cocos.

Le-am savurat pe fiecare în parte, am încercat crema de mâini și pot spune că mi-au plăcut atât de mult încât am hotărât că trebuie menționate aici, pe blog, poate vă sunt utile și vouă.

Crema de mâini și corp de la BioSelect

Cu ulei de măsline organic, macadamia, vanilie și cocos. Vine într-un recipient de 250 ml și ceea ce am găsit foarte util este sistemul cu pompiță, care face aplicarea mai ușoară. Are un miros foarte plăcut, chiar liniștitor pentru simțuri, intră repede în piele, o hidratează extraordinar de bine și, un alt lucru care mi-a plăcut foarte mult la această cremă, lasă o senzație de fresh la nivelul pielii. Big like, o folosesc cu mare drag și încredere.

Apa de cocos organică de la Dr. Goerg (Bio-Kokoswasser)

Super yummy și revigorantă. Mie așa mi s-a părut. Am consumat-o într-o zi în care nivelul meu de stress și oboseală depășea niște cote alarmante și chiar mi-a dat un plus de energie. Nici nu mă așteptam la alt rezultat, apa de cocos fiind 100% apă de cocos, fără alte nebunii adăugate. Să încercați și voi.

Stem ginger cookies de la Doves Farm

De departe sunt preferații mei. Organici, fără gluten, lapte, nuci, ouă și/sau soia, au un gust dulce și ușor înțepător, specific ghimbirului. Aromele sunt foarte bine echilibrate, ceea ce face ca acești cookies/biscuiți să fie o gustare super yummy. Și da, merg de minune la cafeaua de dimineață. Dau o notă fresh întregii zile.

Chipsuri caramelizate din cocos de la Dr. Goerg (Bio-Kokos-Chips “sweet”)

Mie îmi place să iau mici gustări în timpul zilei, între mese, iar acești chips caramelizati din cocos sunt numai buni pentru asta. Au un gust dulce și sunt chiar foarte sățioși. Super yummy!

Ciocolată neagră cu mentă

Fără lapte, fără nuci, fără gluten. Conține 72% cacao, ceea ce o face să nu fie foarte amară, dimpotrivă, are un gust dulce exact cât trebuie. În plus, ciocolata cu mentă este preferata mea. Eu simt zilnic nevoia de a mânca ceva dulce, iar această ciocolată reprezintă o alternativă foarte potrivită, mai ales că nu îngrașă.

Trebuie neapărat să subliniez un aspect foarte important. Eu sunt destul de sensibilă la anumite produse bio, în sensul că unele îmi provoacă arsuri (o aciditate foarte mare în stomac), ceea ce nu este deloc confortabil și plăcut. Nu s-a întâmplat așa ceva de la produsele mai sus menționate, ceea ce pentru mine înseamnă că sunt bio 100% și tocmai de aceea le și recomand cu mare drag.

Voi ce produse bio consumați?

 

Previous

Cum să-ți pregătești tenul pentru un look #selfieready

Next

Cafeaua de la A la Z

2 Comments

  1. Eu consum mult lactatele BIO. Încerc să am un stil de viață sănătos, orice recomandare este bine primită.

    • Mihaela Curea: si mie imi plac lactatele bio. Laptele de cocos si cel de migdale le fac eu acasa si sunt absolut delicioase si hranitoare.
      Voi mai face si pe viitor astfel de recomandari.

Leave a Reply

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.