Category: Opinii Page 1 of 79

Păreri personale

Ce am mai făcut în ultima vreme?

Iată că mai este puțin și se duce și luna ianuarie. Nu am cu ce mă lăuda încă, dar îmi era dor de scris așa că am hotărât să vă spun ce am mai făcut în ultima vreme. Poate vă interesează.

În primul rând, nu am mai scris. Evident. Mi-am dorit, însă nu am mai avut nici timp, nici starea necesară și dacă e să fiu sinceră, nici inspirație. Am o tonă de review-uri la produse de beauty de scris dar m-am gândit că nu ar fi tocmai ok să scriu numai review-uri și atât, având în vedere că anul acesta am hotărât să mă axez și pe partea de lifestyle, mai mult decât am făcut-o până acum.

În al doilea rând, m-am ales cu niște probleme de sănătate. Nu grave, dar suficient de serioase încât să mă pună pe gânduri să-mi ajustez stilul de viață. Cu puțină răbdare și ceva tratament, sunt sigură că îmi voi reveni foarte repede.

În al treilea rând, pare că am o problemă de organizare. Cumva nu reușesc să mă organizez. Mi-aș dori să fiu ceva mai productivă și să-mi folosesc timpul altfel. Mi-am cumpărat planner special pentru asta, pe lângă planner mai am și un bullet journal și pe lângă bullet journal mai am și google keep & calendarul telefonului. Cu toate astea, nu reușesc să mă adun. Am reușit să fac mici pași, însă mi se pare că nu este suficient.

În al patrulea rând, am întâlnit persoane nepotrivite. Zic așa la plural, dar de fapt, este vorba doar de o singură persoană. Să mă explic. De când mă știu, nu m-am înșelat niciodată în privința unui om. Prima impresie mereu a grăit de la sine. Până acum de curând când, prima impresie a fost wow și apoi totul a fost așa, un șir de surprize neplăcute. Oh well, am trecut peste, dar tot nu pot să mă încred într-un om ale cărui cuvinte nu se reflectă și în acțiuni. Nu pot și pace.

De fel, nu îmi place să mă plâng. De fapt, urăsc să mă plâng, iar până acum asta am făcut. Îmi cer scuze și promit să îmi revin cât mai repede la starea mea de om optimist, creativ și plin de viață, așa cum v-ați obișnuit cu mine. În plus de asta, mi-am propus să scriu mai des pe blog și poate, cine știe, să încep serios și pe partea de vlogging. Vă țin la curent cu noutățile.

Voi ce ați mai făcut în ultima vreme? Cum vă este începutul de an?

De ce NU merg cu UBER?

Aceasta este una dintre întrebările pe care le primesc cel mai des în ultima perioadă. Deoarece când aud de UBER nu mă pot abține de la comentarii ușor acide. În particular, ce-i drept, dar le am. Uite că azi am zis să clarific o dată pentru totdeauna de ce nu merg cu UBER.

Încep cu începutul deoarece așa este frumos și corect. Începutul ăsta are o vechime de vreun an și jumătate, spre doi ani (cred). Auzisem de UBER de vreme bună, era deja prezent în mediul online, toată lumea le promova serviciile, iar când venea perioada în care dacă mergeai cu UBER într-o anumită zi, primeai înghețată, feed-ul meu de facebook o lua razna.

La un moment dat am zis „Hai să-mi fac și eu cont de UBER. Nu pot să fiu țăranca blogosferei, fără cont de UBER.”, mai ales că deja aveam o problemă cu, comportamentul taximetriștilor clasici.

#roxanacalinescuvlog | Cum te poate ajuta blogging-ul în dezvoltarea personală [video]

Ai un blog și scrii constant? Chiar dacă îl ai de câțiva ani, de câteva luni sau abia l-ai început, aceste rânduri îți sunt dedicate. Astăzi îți spun cum te poate ajuta blogging-ul în dezvoltarea personală.

Este un fapt bine cunoscut că scrisul, în general, poate fi practicat ca și metodă terapeutică. A scrie constant, fie pe un blog sau într-un jurnal, într-un document Word sau în notes pe telefon, îți ajută creierul și starea psihică, astfel că vei reuși să te relaxezi și să gândești mai limpede.

Un avantaj pe care orice blogger îl are, chiar dacă realizează asta sau nu, este că beneficiază de aceste lucruri.

În vlog-ul de mai jos îți spun care sunt aceste beneficii și cum poți profita de ele, doar conștientizându-le.

Ce alte beneficii crezi că mai are blogging-ul?

Cesar Millan a făcut un super show la București

Pe 21 Martie 2017 a fost show-ul Cesar Millan la București, eveniment la care am fost și am zis să vă povestesc cum a fost deoarece este ceva ce merită povestit. Cesar Millan a făcut un super show la București.

yummypets.com

Acesta a fost un show pe care eu îl așteptam de 5-6 ani și așteptându-l de atâta vreme, vă imaginați cât de mare a fost bucuria mea când am aflat că Cesar va avea un show la București și că eu chiar voi putea să merg acolo.

Pentru mine, Cesar Millan nu înseamnă doar The Dog Whisperer.

Ce înseamnă când ți se fură textele?

Scriem statusuri, articole, diverse texte pe internet și facem asta zilnic. Unii dintre noi suntem bloggeri, alții nu, iar alții copiază de pe unde apucă. Văd așa o suficiență la anumite persoane în momentul în care cineva le-a “preluat” textul și azi vreau să îți spun ce înseamnă când ți se fură textele. Poate așa îți revii și-ți vezi lungul nasului.

Cu riscul de a fi catalogată drept răutăcioasă sau hateriță sau oricum altfel, am decis să dezbat acest subiect deoarece observ că unii nu își mai încap în piele de fericire când alții le fură textele, statusurile și/sau articolele.

Hint: Stai liniștit(ă), nu ești o stea în plină ascensiune.

De ce nu scriu despre chestii nașpa, politică și oameni proști?

Aceasta este una dintre întrebările care mi se adresează cel mai des și mereu, din diverse motive, am evitat răspunsul. Am hotărât să răspund, așa că hai să vedem de ce nu scriu despre chestii nașpa, politică și oameni proști.

Sunt lucruri în lumea asta care, pur și simplu, nu merită atenție deoarece nu îmi oferă nimic în afară de nervi și frustrare.

Lumea este plină de urât, de lucruri care uneori ne fac să ne pierdem speranța că vreodată ceva va merge bine în țara asta, ne îndeamnă să ne gândim dacă noi sau copiii noștri mai avem vreo șansă.

Ce trebuie să reții este faptul că dacă cineva alege conștient să nu scrie despre tot ce e urât sau despre oameni analfabeți, cu un nivel de inteligență foarte scăzut, nu înseamnă că nu vede toate aceste lucruri sau este o persoană lipsită de personalitate, care nu este în stare să aibă o părere.

Hai să îți spun acum de ce nu scriu despre chestii nașpa, politică și oameni proști.

Brad natural sau brad artificial?

Dilema anuală a românului este bradul de Crăciun. De care să cumpere, brad natural sau artificial? Azi vă spun recomandarea mea.

Bradul de Crăciun a reprezentat dintotdeauna un simbol în tradiția românească. Bineînțeles, îl regăsim la multe alte popoare, dar la noi este prezent nu numai de Crăciun sau sărbătorile de iarnă ci și în alte obiceiuri,  în diferite zone ale României.

Nu voi intra acum în detalii deoarece astăzi vom încerca să stabilim ce fel de brad ne cumpărăm anul acesta,  de ce să alegem unul natural și în ce condiții sau de ce să alegem un brad artificial, care este dimensiunea ideală, etc.

Ce să cumpăr? Brad natural sau brad artificial?

Rutină vs. Viață: Ce faci cu viața ta?

Viața poate trece în 30 de ani, 40, 50, 60, 70, 100 de ani sau…într-o secundă. Important este ceea ce faci cu ea cât timp o ai în custodie. Azi doresc să vorbim puțin despre Rutină vs. Viață: Ce faci cu viața ta?

Nu știu cum ești tu, dacă îți pui întrebări sau nu, dacă încerci să găsești răspunsuri și soluții sau nu, însă eu o fac. Viața trece, nu stă în loc după nimeni, indiferent de nume, aspect fizic, funcție și/sau conturile din bănci.

Foarte mulți dintre noi doar încearcă să supraviețuiască de la o zi la alta, nicidecum nu ne trăim viața. Deși avem capacitatea de schimbare, nu o exersăm deoarece frica, teama de necunoscut, comoditatea și alte mii de motive pe care ni le furnizăm neîncetat, ne țin pe loc, în acel loc pe care-l numim viață și de care ne plângem mereu.

Ce faci pentru a-ți schimba viața?

Vreau să-ți dau unfriend

Nu știu cum ești tu dar eu vreau să-ți dau unfriend. De pe Facebook, da. Și de pe Twitter. Da, și de pe Instagram. De peste tot! Vrei să știi de ce?

De fapt, știu cum ești tu sau cel puțin așa credeam. Te-am avut până acum în lista de prieteni și îmi plăceau postările tale, nu-ți dădeam share pentru că oricum o fac foarte rar, dar mereu aveai un like de la mine. Bine, încă te mai am în lista de prieteni și îmi este greu să-ți dau unfriend dar îmi fac eu curaj într-o bună zi și te scot de acolo.

Nu, nici măcar nu ne cunoaștem personal, n-am schimbat o vorbă niciodată, nu ne-am văzut la nici un eveniment, dar ne urmărim pe rețelele de socializare de ceva ani buni și te apreciam. Adică, ne-am văzut pe la evenimente însă tu nu știi să saluți.

E doar o idee, dar vreau să-ți dau unfriend.

Experiența mea cu Organo Gold România

Bine ați (re)venit, dragii mei. Mereu mă bucur să vă am în preajmă. Astăzi scriu un articol pe care ar fi trebuit să îl scriu cu mai bine de un an și jumătate în urmă, un articol despre experiența mea cu Organo Gold România.

Articolul de față nu face referire la produsele Organo Gold în sine, chiar dacă acestea mi-au ros stomacul timp de 2 zile după ce le-am consumat. Articolul de față face referire la nerușinarea cu care unii dintre reprezentanții Organo Gold România își agasează potențialii clienți. A se înțelege că nu bag în aceeași oală toți reprezentanții acestei companii.

Nu v-am obișnuit cu astfel de articole deoarece întotdeauna mi-a fost rușine de rușinea altora. De fiecare dată când au fost probleme, am ales să le scriu la un mod general, fără a da nume și de multe ori am ales nici măcar să nu le menționez pe nicăieri.

De data asta, lucrurile s-au schimbat. De data asta am ales să spun povestea întreagă și am dat și nume. Nu din răutate, pentru că răutatea nu mă caracterizează, ci pentru că am ales să nu mai tolerez anumite atitudini care mă afectează direct. Să începem.

Ai consumat produse Organo Gold? Spune-mi care este experiența ta.

Page 1 of 79

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.