Planificarea timpului nu este ușoară pentru nimeni. De fapt, planificarea se face, realizarea task-urilor propuse este mai dificilă.

Dacă pentru o persoană care nu suferă de anxietate, lucurile sunt mai dificile, o persoană care se confruntă cu așa ceva, va constata că îi este de o mie de ori mai greu și va considera că va avea un nivel al productivității scăzut.

În fapt, sunt doar niște presupuneri eronate și lipsa unui sistem eficient de planificare a timpului. Lucrurile nu trebuie să fie mereu dificile, iar în caz că sunt, asta nu înseamnă că nu pot fi simplificate.

Află chiar acum cum să îți planifici timpul dacă suferi de anxietate!

Nu voi intra în detalii legate de anxietate ci voi detalia câțiva pași simpli de urmat pentru a putea depăși anumite obstacole care, la prima vedere, pot să pară greu de trecut.

Stabilește scopuri realiste. Nu are rost să exagerezi deoarece, dacă nu vei reuși să realizezi unul dintre aceste task-uri stabilite, vei ajunge să te autoînvinovățești. Autoînvinovățirea nu este de mare ajutor pentru o persoană care suferă de anxietate, dimpotrivă.

Nu sta degeaba. Nimic nu este mai rău decât stagnarea. Aceasta adâncește sentimentul de inutilitate. Alcătuiește liste cu task-uri de realizat pentru ziua în curs dar și pentru viitor, apoi treci la treabă.

Graba strică treaba. Dacă tot ți-ai făcut listele și ai de gând să le respecți, ia lucrurile pe rând. Nu încerca să faci mai multe lucruri deodată deoarece starea de agitație se va insta;a imediat și vei avea impresia că nu mai ai timp să faci absolut nimic, chiar dacă, în realitate, ai acel timp la dispoziție.

Cere mai mult de la tine. Dar nu prea mult. Este mereu bine să ceri mai mult de la tine, să faci eforturi susținute pentru a-ți depăși limitele însă nu este cazul să te forțezi. Răbdare și perseverență. Pas cu pas vei ajunge la ceea ce ți-ai propus.

Tu cum îți planifici timpul?

Follow: