Cum scăpăm de stress-ul din preajma sărbătorilor

Sărbătorile de iarnă sunt frumoase, mai ales pe ale noastre meleaguri căci avem tradiții superbe, însă până la sosirea lor parcă toate se adună iar timpul pare să nu mai fie de partea noastră.

Este deja cunoscut faptul că spre sfârșitul anului, dar mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă, starea de stress se intensifică și mulți dintre noi ne putem simți copleșiți, agitați și  poate ceva mai nervoși. Doar pentru că ni se întâmplă tuturor, asta nu înseamnă că este ceva normal. Această perioadă ar trebui să ne aducă bucurie și relaxare.

Vreau să mă relaxez! Ce opțiuni am în condițiile în care nu dispun de prea mult timp?

Citește o carte. Alege o carte și propune-ți ca zilnic, preț de 10-15 minute, să citești. Ia-o ca pe o provocare. Este relaxant și te va deconecta de la alte activități. Unde mai pui că poate fi chiar distractiv.

și/sau

Ia o pauză. O meriți din plin. De fapt, încearcă să iei câteva pauze, de 5-10 minute, pe tot parcursul zilei. Ce faci  în aceste pauze? Pur și simplu stai, nu faci absolut nimic, iar dacă este posibil, nu răspunde nici la telefon. Nici măcar nu gândi, odihnește-ți creierul, dă-i ocazia să-și revină. Profită de fiecare minut în parte. Repet, meriți.

și/sau

Închide ochii. Bun. Acum respiră. Respirația are un rol foarte important în oxigenarea creierului. Cu cât respirăm mai corect, cu atât ne vom simți mai bine, creierul nostru va fi oxigenat cum trebuie, vom fi mult mai activi și creativi.  Câteva tehnici de respirație găsiți aici, aici și aici. Trebuie doar să vrei căci mult nu durează nici una dintre tehnicile recomandate.

și/sau

Gândește pozitiv. Preț de 5 minute, sau mai multe, stai cu ochii închiși și îndreaptă-ți gândurile de bine către tine, către familie, către prieteni, către alți oameni. Știu, deși pare o chestie simplă, uneori chiar ne este imposibil să avem gânduri pozitive. Da, dar dacă totuși vrem să ne simțim mai bine, putem măcar să încercăm. Hai că n-o fi piatră de moară.

Metode de relaxare există, sunt foarte multe, sunt la îndemâna oricui, oamenii de știință le recunosc beneficiile, medici renumiți le recomandă tuturor pacienților și sunt de un real ajutor în orice perioadă a anului. Este necesar doar să avem dorința de a ne simți mai bine, mai calmi, mai echilibrați și de a face un minim efort. Nu uita că stress-ul este o boală care afectează atât corpul fizic (inima în special) cât și psihicul. Fă un minim efort pentru starea ta de sănătate.

Este simplu, la îndemâna tuturor, rapid și benefic!

Previous

Choose

Next

Sometimes…

4 Comments

  1. Siiiigur voi citi o carte, numai sa ajung in Sv. si sa-mi revin dupa un drum de 7h ! :))

    • @addicted: Cred că abia aștepți să ajungi alături de cei dragi. Spor la citit dar în special la relaxat. Te așteptăm înapoi cu forțe proaspete. :*

  2. Pe mine m-ar ajuta mai mult dacă nu s-au îmbulzi atâta aiurea lumea la cumpărături, că nu poți să faci o minimă cumpărătură în perioada aia fără aglomerație groaznică…

    • @Diana: Pe toți ne-ar ajuta chestia asta. Nici nu vreau să mă gândesc cum va arăta ziua de cumpărături pentru masa de Crăciun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.