Azi m-am gandit sa scriu despre frustare pentru ca in ultima perioada am vazut un caz care “sufera” grav de asa ceva. Nu voi da nici un nume pentru ca nu-i frumos, dar daca te simti asta e…. Ce pot sa zic decat: ghinion. Suna rautacios, stiu, dar chiar nu m-am putut abtine sa nu scriu intr-un fel sau altul despre asta.

Ce as putea sa spun despre frustrare decat ca nu ii vad rostul si ca mi se pare un grav handicap psihic pentru cine o experimenteaza. Frustrarea duce clar la victimizare. Chiar nu suport oamenii frustrati, nu pentru ca m-ar afecta pe mine cumva ci pentru ca pur si simplu isi fac rau singuri si plus de asta se mai si victimizeaza in stanga si-n dreapta. Care ar fi motivul? Nu vad rostul !!! Daca persoana in cauza ar sta putin si ar analiza ce anume i-a determinat acea stare, cred eu ca ar trece foarte usor peste problema si chiar ar face un bine si celor din jur. Dar nu. De ce ar face asa ceva? Adica, de ce s-ar chinui sa treaca peste frustrare cand se simte atat de bine cand cei din jur il / o  compatimesc? Majoritatea se complac in frustrare pentru ca adora statutul de victima. Eu la concluzia asta am ajuns.

Nu mi-am propus sa judec sau sa imi bat joc de cineva cu aceasta postare, ci dimpotriva. Dar cum am mai spus, cine se simte…asta e.