foto

Încrederea este un lucru destul de delicat. Se câștigă greu și se poate pierde în mai puțin de o fracțiune de secundă. Desigur că pot fi oferite șanse, nu una ci 2 sau 10 sau 100 și chiar și 1000, însă neîncrederea își face culcuș în fiecare gând, cuvânt și faptă.

De-a lungul timpului, oamenii ne-au făcut promisiuni pe care le-au încălcat, au încercat să ne impresioneze cu vorbe frumoase, lipsite de emoție, ne-au mișcat cu lacrimi în care nici ei nu credeau.

Încrederea a dispărut, distanțele între oameni s-au mărit, majoritatea trebuind să fie atenți cu cine stau de vorbă și cui îi împărtășesc trăirile, grijile, iubirile și banalitățile lor.

Există oameni care profită de încrederea celorlalți și chiar fac bani buni pe tema asta. Și da, din nefericire (într-un fel), încă mai există oameni care nu pun răul înainte, oameni care văd partea bună a celor cu care intră în contact.

Cine mai dă bani celor care vin la ușă? Ne trezim la ușă cu oameni care cer bani pentru diverse asociații și, dacă le cerem, ne arată și documentația necesară (pe care oricum nu o înțelegem). La câte s-au întâmplat, cine mai are certitudinea că banii ajung unde trebuie?

Cine mai dă bani cerșetorilor de pe stradă? Îi vedem zilnic la semafoare, pe la ușile băncilor, la covrigării și prin tot orașul. De cele mai multe ori, când li se oferă ceva de mâncare, o aruncă, ba chiar și înjură pentru că nu a primit bani. Cine mai are curaj să dea bani unui cerșetor?

Cine mai dă bani celor care spun că nu le ajung banii de transport? Mai puțini dar sunt. Tot cerșetorie se numește, mai ales că, în cele mai multe cazuri, cel care cere nu trebuie să ajungă nicăieri.

Încrederea nu se pierde decât o dată. – Nicolae Iorga