Recomandare: suplimente alimentare

Se pare că în această perioadă sunt pusă pe recomandări așa că astăzi voi continua cu recomandarea a două suplimente alimentare care nu ar trebui să vă lipsească în această perioadă.

Este bine știut faptul că schimbările de sezon pot aduce cu ele anumite schimbări în corpul uman, atât la nivel fizic cât și mental. Nu știu cum stă treaba pe la voi dar eu în ultima vreme am tot auzit oameni plângându-se ba de câte o durere pe ici pe colo, ba de răceală, ba de un început de anemie, ba de depresie. Am trecut prin toate cele enumerate, am avut grijă la alimentație și mi-am căutat cele mai bune și naturale suplimente. Evident, ar fi indicat, în cazul în care nu vă simțiți prea bine, să mergeți la un medic și să urmați tratamentul indicat de acesta. Eu aici spun doar ce știu că îmi face mie bine.

Pentru că nu le știu pe toate, am lângă mine prospectele celor două suplimente alimentare pe care vreau să vi le recomand, drept pentru care vă voi scrie pentru ce anume sunt recomandate, fiecare în parte.

Cătina este recomandată:
– sursă naturală polivitaminică cu rol tonifiant general, vitaminizant, cu activitate antianemică, de stimulare a capacității de apărare naturală a organismului
– detoxifierea organismului
– contribuie la îmbunătățirea funcției de detoxifiere a ficatului
– benefic în stoparea tulburărilor de vedere, combate procesul de diminuare a acuității vizuale
– susține sănătatea inimiiprotejează și stimulează regenerarea mucoasei tubului digestiv
– în caz de suprasolicitare fizică și intelectuală intensă, stress, pentru înlăturarea stării de oboseală
– încetinește procesul de îmbătrânire

Spirulina este recomandată în:
– gastrite
– ulcer gastric și duodenal
– diabet zaharat tip 2
– obezitate
– hipertensiune arterială
– efort intelectal susținut
– îmbunătățirea performanțelor sportive
– compensarea carențelor de calciu și magneziu
– combaterea procesului de îmbătrânire precoce

Dacă mai faceți și o cură de 10 zile cu magneziu pe lângă cele două suplimente, zic eu că veți avea o stare generală foarte bună. Vă spun din proprie experiență!

Sănătate și voie bună tuturor!

Previous

Lumea în care nu trebuie să faci nimic…

Next

Ai grijă de frumusețea ta

2 Comments

  1. Daca tot suntem la acest capitol, recomand si eu socul sub orice forma, ceai, capsule s.a
    Pe langa faptul ca te poate ajuta in lupta cu kg in plus, este un excelent antiinflamator si dezinfectant. Lupta si impotriva racelii, starilor gripale, bronsite si stari febrile dar are efecte favorabile si in reumatism ( pentru asta il folosesc eu ).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.