Săraca ființă umană

A ști să asculți este o dovadă de respect de sine, de bun simț, o calitate. Dar cine mai știe să asculte în ziua de azi? Oamenii s-au pierdut printre grijile de zi cu zi, stress-ul care, pe zi ce trece, ne slăbește din ce în ce mai mult și lipsa de timp. Fiecare trăiește de la o zi la alta, nu numai din punct de vedere financiar, și abia mai poate să-și tragă sufletul.

Omul s-a îndepărtat foarte mult de interiorul său, a devenit indiferent la absolut orice, nu mai are reacție față de nimic și zilnic se ghidează după legea lui care pe care. Este inuman! Omul nu este toate acestea. Omul este o ființă minunată, capabilă de foarte multe lucruri benefice atât pentru el cât și pentru ceilalți. Cu toate astea, omul nu se observă, sub nici o formă, și mult rău își mai face. Ideea e că nu-și face rău numai lui ci și celor din jurul său.

Într-un fel, pot înțelege agitația, neliniștea, grijile și răutățile oamenilor. Le înțeleg și încerc să le accept, apelând foarte des la o profundă compasiune. Mi-aș dori foarte mult să văd oamenii fericiți, fără probleme. Vă spuneam mai demult că iubesc oamenii indiferent de cum sunt și ce comportamente aleg să afișeze iar acest lucru nu s-a schimbat. Dar știți ce s-a schimbat considerabil? Compasiunea. Deja este extrem de trist să privesc oamenii și să văd alegerile lor, în cele mai multe cazuri știind foarte clar unde îi vor ghida aceste alegeri.

Este adevărat, nu-i poți cere unui om ceea ce nu are însă eu vreau să-i cer ceea ce știu că are, vreau să descopere singur că poate fi o ființă extraordinară pentru că știu că în fiecare există o părticică de divinitate care încă nu a fost scoasă la suprafață.

Momentan, ființa umană nu este nici pe departe ceea ce ar trebui să fie. Încă este foarte departe de esența sa.

Foto

Previous

Tehnică de respirație

Next

O balenă adoră serenadele

1 Comment

  1. mirceavladut

    Intr-un interviu, regele Mihai a spus ca uneori e mai greu sa iubesti o singura persoana, decat sa iubesti umanitatea la modul general.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.