Tag: armonie Page 1 of 4

Asta e!

Niciodată nu am fost genul de persoană care să se conformeze cu o situație mai puțin plăcută, dând din umeri și spunând „Asta e!”, indiferent despre ce a fost vorba. Sunt omul care mereu găsește cel puțin o soluție. Nu pot funcționa altfel. Mereu știu că lucrurile pot fi cu mult mai bune. Spunând „Asta e!”, ar fi ceva sinonim cu învingerea. Normal, în viață există și situații în care este bine să ne retragem și să acceptăm că mai mult nu s-a putut face, dar aceste situații nu reprezintă totul, ci doar câteva experiențe mai puțin favorabile.

Pauza de 10 minute

Toată lumea muncește, aleargă de colo colo, se stresează peste măsură, chiar și când nu este cazul, iar asta, în opinia multora, reprezintă o realitate, viața de zi cu zi. Ați putea spune că asta este viața… Și totuși, nimic din toate astea nu este normal.

O viață avem și este de datoria noastră să o trăim cât mai bine, mai armonios și mai frumos cu putință. Nimeni altcineva nu are capacitatea să facă asta în locul nostru.

Este necesar să ne acordăm atenție, o pauză, puțin timp, câteva minute, doar pentru noi, pentru a ne regrupa forțele , să putem continua. Aveți niște explicații și indicații numai bune de urmat în video-ul de mai jos.

Chipul

Studiați un chip: îi observați fața, profilul, și chiar fără a cunoaște fizionomia, vă puteți da seama că, adesea, această față și acest profil nu corespund. Este normal, pentru că ele reflectă într-un fel două personalități diferite. Fața reprezintă moștenirea pe care o primim de la tată și de la mamă, precum și de la bunici și chiar mai departe, adică ansamblul calităților și al defectelor ce ne sunt transmise ereditar.

Profilul ne reprezintă pe noi înșine. Dat fiind că ereditatea este un capital pe care omul nu îl risipește neîncetat, cu cât trece timpul, cu atât mai mult el se manifestă în funcție de ce arată profilul său. Dacă fața este vulgară, dar profilul este expresiv, nobil, înseamnă că pe parcursul vieții sale de copil și adolescent ființa umană se manifestă într-un fel mediocru sau chiar vicios; mai târziu, când devine adultă, ea reușește însă să învingă tendințele rele primite ereditar. Și invers.

Desigur, este de preferat ca profilul și fața să fie amândouă armonioase. Trebuie să știți că, pentru viitor, profilul este mult mai semnificativ decât fața. – Omraam Mikhael Aivanhov

Starea de bine

Starea în care ne aflăm poate fi schimbată într-o clipă, într-o direcție sau alta, funcție de ceea ce ne dorim. Asta se poate întâmpla dacă ne-o dorim cu adevărat. Cine își dorește să aibă o stare mai puțin bună să ridice mâna! Nimeni?! Așa mă gândeam și eu.

Azi, măcar azi, încearcă să ignori problemele, grijile, oamenii care te supără și ai grijă să ai o stare cât mai bună. Asta nu înseamnă că închizi ochii realității care te înconjoară, ci că doar îți acorzi o zi în care pui tot ce e urât în stand by. Problemele, grijile și oamenii cu, care nu avem o relație prea minunată, vor fi tot acolo și mâine și poimâine. Azi, e ziua ta, doar a ta. Azi este ziua în care alegi să ai o stare excelentă!

Bucurie! Armonie! Zâmbete! Voie bună!

Printre stări găsesc soluții

De la calm la agitație și nervi, de la critică/judecată la laudă, de la răutate la bunătate și de la frustrare la recunoștință. Da, toate îmi aparțin căci sunt doar un simplu om. Nu, nu dau vina pe astenie deoarece ar fi o scuză puerilă și total nefondată. De fapt, nici nu sunt în căutarea unui vinovat; o știu deja, e cu mine încă din prima clipă a vieții mele…vinovată e mintea mea care, fără să vreau, îmi duce gândul în locuri nebănuite, scotocește și scoate la iveală tot ce nu mai îmi este de trebuință. Ar trebui să-i fiu recunoscătoare…chiar îi sunt.

Acestea nu sunt numai stările mele, sunt stările pe care le regăsesc, fără să vreau, la mulți oameni și fiecare încearcă să găsească soluții pentru a ieși din ele…sau nu. Consider că orice om cu scaun la cap își dorește să se afle într-o stare interioară cât mai armonioasă cu putință. Dar hai să vă spun ce fac eu pentru a trece peste aceste stări, poate că vă va fi de ajutor.

Împotrivirea nu este o soluție. Am simțit această stare pe propria piele și de fiecare dată am ajuns la concluzia că nu rezolvă absolut nimic faptul că nu sunt de acord cu un anume lucru. Asta nu înseamnă că nu mai trec deloc prin starea de neacceptare sau că accept orice îmi pune viața pe tapet. Am ales să privesc lucrurile cu detașare, sau cel puțin asta încerc să fac. Da, este o muncă interioară pe care încă o fac deoarece știu că merit asta, știu că în momentul în care nu va mai exista nici o reacție din partea mea la o acțiune sau vorbă, voi fi bine, voi fi într-o stare minunată. A privi lucrurile cu detașare, printre altele, aduce alinarea sufletului și claritatea minții.

Meditația ajută la recăpătarea stării de echilibru interior. Consider că meditația este cea mai importantă unealtă a dezvoltării personale și spirituale. Da, chiar ajută. Nu știu dacă ați încercat vreodată să intrați în stare de meditație dar vă spun că este minunat. Nimic, absolut nimic, nu se compară cu starea interioară pe care o ai după o meditație de 30 minute. Pentru cine este interesat, am scris despre meditație aici, iar aici am dat și o tehnică de meditație, foarte simplă și la îndemâna oricui.

Mișcarea este o alegere foarte bună. Fie că mergi la sală sau nu, faci fitness, yoga, pilates etc., fie că preferi plimbările în natură, important este să nu renunți la a face mișcare. Nu am ce să vă spun nou despre beneficiile mișcării fizice, le știți pe toate. Înțelepciunea constă în a vă dedica zilnic un timp pentru a le practica.

Fă ceea ce îți face plăcere să faci. Acele lucruri mărunte care îți aduc o stare de bucurie, fie ea și temporară, ajută foarte mult la starea mentală în care te afli. Mai pe scurt, fă ceea ce îți aduce bucurie, ceea ce știi că îți schimbă starea interioară în bine. Pare un lucru minor dar, de fapt, face o mare diferență.

Bine v-am găsit!

Bine v-am găsit și în 2013, dragii mei! Cum ați petrecut trecerea dintre ani? Sper că v-ați distrat bine, alături de cei dragi și sper că v-ați stabilit deja, în mare, planurile și dorințele pentru acest an care abia a început.

Să avem un an minunat, din toate punctele de vedere, iar bucuria, inspirația, creativitatea, bunătatea, înțelepciunea, pacea, armonia și bunăstarea să ne însoțească în toate cele 365 de zile.

Un 2013 de poveste!

Un an nou fericit!

La mulți ani, dragii mei! Vă doresc tuturor un an nou fericit, cele bune să se adune, multă sănătate, înțelegere, înțelepciune, abundență, liniște, pace interioara, armonie și împlinirea tuturor dorințelor pe care le aveți!

Să ne vedem/citim cu bine și în 2013!

imagine

Craciun fericit tuturor!

Dragilor, vă doresc un Crăcun fericit, cu bucurie și daruri alese. Sper ca în aceste zile minunate, printre celelate daruri, să primiți și armonia, înțelepciunea și liniștea interioară.

Eu vă îmbrățișez, cu drag!

imagine

Începutul unei noi lumi

După cum puteți constata și singuri, lumea, așa cum am cunoscut-o până la acest moment, nu a luat sfârșit, nu a explodat nimic și nici un scenariu hollywood-ian care „profețea” sfârșitul lumii, nu s-a adeverit. Aleluia! Și totuși, de luni bune încoace (de pe la începutul anului, mai exact), ceva se tot schimbă în lume… Orb să fii și tot îți dai seama!

Pe lângă aceste scenarii apocaliptice pe care mulți le-au tot repetat în ultima vreme, alții au adus în discuție „lume nouă”, „schimbare”, „triere”, „evoluție” și fel și fel de asemenea termeni optimiști și plini de speranță, termeni care mie mi-au sunat foarte bine. Nu că aș fi eu cea mai optimistă persoană în viață dar totuși nici n-am putut pleca urechea la niște aberații apocaliptice care nici măcar nu erau coerent detaliate. Și privind lucrurile dintr-o perspectivă mai veselă, nu m-am putut abține să nu-mi pun următoarea întrebare:

Ce-mi doresc eu de la această nouă lume?

Propria ta viață nu este ceva exterior ție

Cei mai mulți dintre noi, trăim cu falsa impresie, că propria viață și tot ceea ce ni se întâmplă ne este total exterior și, sub nici o formă, toate acestea nu au legătură cu lumea noastră interioară și, mai ales, cu modul în care gândim. Ce greșeală uriașă! De ce am crede într-o asemenea minciună gogonată?

Conform legii atracției (și aici nu fac referire la bani sau relații ci la viață în toate aspectele ei), tot ceea ce vine spre noi din exterior, sub o formă sau alta, este, în proporție de 80%, rezultatul a ceea ce suntem în interior și calitatea gândurilor noastre. Puteți alege să îmi dați crezare sau nu, însă asta este realitatea.

Am făcut această mică introducere deoarece am vrut să fie clar pentru toată lumea că nu totul ține de destin și că anumite lucruri/situații/evenimente nefericite din viața noastră ni le facem singuri, cu propriile gânduri, acțiuni, alegeri etc. Mai aud la unele persoane că se plâng de viața lor, dând în permanență vina pe acest „destin” și spun mereu „Vai, parcă sunt blestemat(ă).” Nu ești blestemat(ă), doar că nu gândești lucrurile cum trebuie și probabil că acționezi greșit.

Eu nu sunt aici pentru a da sfaturi despre cum ar trebui cineva să-și trăiască viața; fiecare ar trebui să știe ce îi trebuie și ce este mai bine pentru a avea o viață cât mai frumoasă și armonioasă, însă atât vreau să spun:

Propria ta viață nu este ceva exterior ție. Trăiește-o, asumă-ți greșelile, îndreaptă-le, nu mai da vina pe ceilalți și nu te mai plânge!

Page 1 of 4

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.