Tag: instagram (Page 2 of 2)

Care sunt primele 5 lucruri pe care le faci dimineața?

Modul în care ne începem ziua este foarte important deoarece aceste lucruri, considerate mărunte, își pun amprenta asupra întregii zile. De la starea în care ne trezim dimineața și continuând cu primele lucruri pe care le facem, totul este important. De aici ne putem da seama, cu aproximație, cam în ce mod va decurge întreaga zi.

Fiecare dintre noi avem propriul „ritual” de dimineață.Așa că revin cu întrebarea:

Care sunt primele 5 lucruri pe care le faci dimineața?

Ca să prindeți puțin curaj, încep eu:
1. Toaleta de dimineață. Fără de care nu ne putem începe ziua cum trebuie.
2. Puțină mișcare. Prefer yoga deoarece este ideală pentru dezmorțirea corpului și a creierului, iar după câteva minute de mișcare starea generală este mult mai bună.
3. Cafeaua. Fără de care diminețile mele ar arăta destul de urât.
4. Mail, Facebook, Twitter, Instagram, reader.
5. Blog.

Acum aștept și răspunsurile voastre. Nu este musai să fie tot 5, pot fi și mai puține.

Pauză de la telefonul mobil

Există persoane care se respectă, își respectă timpul alături de familie și prieteni, le oferă toată  atenția, își respectă momentele me time. Te numeri printre aceste persoane?

Oriunde mergem, și mai ales în calitate de blogger, este musai să avem telefonul la noi. Trebuie verificat twitter, facebook, comentariile de pe blog, făcut o poză pe instagram (care inevitabil ajunge și pe twitter și facebook; n-ai ce le face, sunt conectate 😛 ), dat check-in pe foursquare, folosit shazam-ul în caz că auzim o melodie care ne place (din nou, share), iar lista poate continua destul de lejer.

Read More

Look at this Instagram (Nickelback Parody)

Page 2 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.