Tag: note to self

Echilibrul dintre blog și oboseala de final de an

Suntem deja la final de an. Ca și cum până acum nu ar fi fost un an foarte încărcat (dar care a trecut surprinzător de repede, dacă mă întrebați pe mine), acum resimțim acea oboseală specifică. Unde mai pui că vine și luna decembrie, cu toate pregătirile ei. Luna decembrie este o lună minunată din toate punctele de vedere, dar, în același timp, ne stoarce și de ultimul strop de energie pe care-l mai avem. Sănătoși să fim, că trecem peste toate.

Starea de bine

Starea în care ne aflăm poate fi schimbată într-o clipă, într-o direcție sau alta, funcție de ceea ce ne dorim. Asta se poate întâmpla dacă ne-o dorim cu adevărat. Cine își dorește să aibă o stare mai puțin bună să ridice mâna! Nimeni?! Așa mă gândeam și eu.

Azi, măcar azi, încearcă să ignori problemele, grijile, oamenii care te supără și ai grijă să ai o stare cât mai bună. Asta nu înseamnă că închizi ochii realității care te înconjoară, ci că doar îți acorzi o zi în care pui tot ce e urât în stand by. Problemele, grijile și oamenii cu, care nu avem o relație prea minunată, vor fi tot acolo și mâine și poimâine. Azi, e ziua ta, doar a ta. Azi este ziua în care alegi să ai o stare excelentă!

Bucurie! Armonie! Zâmbete! Voie bună!

Dezamăgire

Continuă să ai așteptări de la ceilalți și te vei îngropa în dezamăgiri.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.