Tag: pasiune

5 temeri pe care le au bloggerii începători

Am intrat deja în al 8-lea an de blogging și pot spune că este minunat. Pentru mine blogging-ul este o pasiune, este ceva care mă motivează, iar o zi fără publicarea unui articol, pare o zi în care simt că nu am făcut mare lucru. Am fost și eu blogger începător și îmi era teamă de anumite lucruri însă astăzi vom discuta despre 5 temeri pe care le au bloggerii începători.

Când am început eu să scriu pe blog hate-ul din online nu era la nivelul pe care îl știm azi. Oamenii parcă erau altfel, se comportau mai normal, chiar și din spatele tastaturii. Evident, am avut și eu parte de comentarii mai puțin plăcute dar nu foarte urâte. Și nu spun asta pentru că nu aș accepta critica. O accept deoarece astfel îmi pot îmbunătăți modul în care scriu dar și interacțiunea cu oamenii care vin zilnic pe blog să citească ce am publicat.

În 2016 am avut ocazia să întâlnesc destui oameni care fie își doreau să își facă un blog, fie deja îl făcuseră dar ba nu știau ce să scrie, ba le era teamă să se exprime liber. Acestea ar fi principalele temeri ale unui blogger la început de drum, dar mai sunt și altele iar astăzi aș vrea să detaliez puțin pe fiecare în parte, deoarece sunt oameni minunați, care chiar au ceva de spus.

Sper ca articolul aici de față să răspundă la niște întrebări și să fie suficient de motivant.

5 temeri pe care NU ar trebui să le aibă bloggerii începători

4 canale YouTube unde poți învăța GRATUIT tot ce înseamnă graphic design

Există oameni care își doresc o carieră și există oameni pasionați. Pentru cei pasionați de design am astăzi o listă cu 4 canale YouTube unde poți învăța GRATUIT tot ce înseamnă graphic design.

Când faci ceva din pasiune, lucrurile au tendința de a ieși nu frumoase, nu minunate, ci de-a dreptul extraordinare!

Îmi place să învăț mereu ceva nou, ceva care știu că îmi va fi util, îmi place să mă dezvolt atât pe plan personal dar și profesional. Probabil și tu ești asemeni mie. Sau poate nu.

Fără îndoială că premiul suprem pe care-l oferă viața este șansa de a lucra din greu la ceva care merită din plin efortul tău. – Theodore Roosevelt

Citește în continuare pentru a descoperi dacă graphic design este domeniul care te pasionează.

Nu am gasit un titlu potrivit

Buna si bine ai (re)venit pe blog-ul meu. Azi as vrea sa iti povestesc niste lucruri insa nu am gasit un titlu potrivit pentru acest articol, poate il gasesti tu si mi-l spui si mie. Iti voi povesti despre munca, pasiunea pentru munca, viata si nu numai.

A trecut o vreme de cand nu am mai stat la povesti deoarece imi doresc sa dau o directie cat mai exacta blog-ului meu, imi doresc sa scriu despre lucruri cu adevarat folositoare pe care le poti aplica in viata ta si sper sa reusesc sa fac asta.

Frumusețea handmade-urilor

De obicei, prefer să discut despre lucruri ce țin de suflet, de comportament, de mentalitate, de esența omului. Printre aceste lucruri, uneori, există și lucruri materiale deoarece, cumva,  se realizează o legătură între trup și suflet. Legătura o reprezintă modul în care sunt realizate aceste lucruri materiale.

Există oameni absolut minunați care realizează obiecte cu propriile mâini, dar dincolo de partea fizică, își aștern parte din sufletul lor, din esența a ceea ce sunt ei cu adevărat, în interiorul obiectelor pe care le fac. Rezultatul nu poate fi decât unul singur: ceva frumos, ceva care încântă sufletul, ceva ce merită să ai.

Recomandare film: The Magic Of Belle Isle (2012)

Nu aș fi putut rata un film ca The Magic Of Belle Isle deoarece este exact genul de film la care trebuie să fii atent și să înveți. Merită! Merită! Merită!

Un film în regia lui Rob Reiner, avându-i ca actori principali pe Morgan Freeman și Virginia Madsen.

Un scriitor în vârstă, alcoolic, în scaun cu rotile și supărat pe viață, își petrece vacanța de vară într-un mic orășel în ideea de a-și readuce la viață pasiunea pentru scris. Lângă casa în care locuiește, stă o familie formată dintr-o mamă, aflată în proces de divorț, și cele trei fiice ale sale. Fără să realizeze, cele trei fete, dar și dragostea față de mama acestora, au capacitatea de a revitaliza entuziasmul scriitorului pentru a scrie din nou. Eu mai multe nu vă mai spun căci nu intenționez să vă stric surpriza, dar, ca să vă faceți o idee, iată trailer-ul:

Pasiune vs. obsesie

Pot înțelege că oamenii au pasiuni pentru diverse chestii. Toți avem câte o pasiune pentru câte ceva. Unora le place să citească, altora să scrie, altora să mănânce mai mult, altora să picteze, altora să facă sport, unii și-au ales ca pasiune politica sau băutura, alții fac handmade-uri și așa mai departe pentru că lista asta poate continua la nesfârșit.

Dar totuși, consider că în momentul în care se exagerează cu acea pasiune, totul tinde să se transforme într-o obsesie. Orice obsesie, de orice gen ar fi ea, și oricât de inofensivă ar putea să pară, duce la boală psihică. Serios! Iar asta chiar reprezintă o problemă atât pentru persoana care a dezvoltat obsesia cât și pentru cei din jurul său.

Cunosc două cazuri în a noastră blogosferă autohtonă și sper să nu mai întâlnesc și altele. Ca de obicei, nu voi da nume deoarece nu este treaba mea și nici a voastră ceea ce fac acei oameni. Aici doar am descris, pe scurt, drumul de la pasiune la obsesie și cam atât.

Deci, dragi colegi de blogosferă, vă rog frumos, aveți milă de sistemul vostru nervos și încetați cu obsesiile de orice gen ar fi acestea. Vă mulțumesc.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.