În mod natural, avem tendința să ne alimentăm cât mai sănătos și să acordăm atenție stării noastre de sănătate. Facem asta pentru o anumită perioadă, iar mai apoi, când viața devine ceva mai aglomerată decât de obicei, stresantă chiar, avem tendința să ne îndreptăm atenția către alimente mai puțin sănătoase. Astăzi discutăm despre cum să oprești mâncatul pe fond emoțional.

Mâncatul pe fond emoțional, pe lângă faptul că este un obicei mai puțin recomandat, este chiar foarte nesănătos, iar pe termen lung poate avea efecte foarte grave asupra stării de sănătate fizice și psihice.
Este foarte simplu ca într-o perioadă stresantă, deprimantă, o perioadă în care problemele au tendința să se țină lanț, să nu mai ținem cont de calitatea produselor consumate și chiar să le alegem pe cele care ne fac rău.
Având impresia că nu contează ce mâncăm atâta vreme cât avem ceva în stomac, tindem să ne înrăutățim starea, atât cea fizică cât și pe cea psihică. Da, creierul este influențat și de ceea ce mâncăm și cu cât alegem să avem o alimentație sănătoasă, cu atât mai mult ne va ajuta să gândim mai bine, să vedem lucrurile exact cum sunt, să găsim soluții și să acționăm.
După astfel de perioade, ne dăm seama că lucrurile au ieșit puțin de sub control și că tot ceea ce am clădit până acum, am cam pierdut. Este acel moment în care apare sentimentul de autoînvinovățire.
Sună cunoscut? Hai să vedem ce putem face.
Iată 5 metode care te ajută să nu mai mănânci pe fond emotional
Read More